Text Size
Sâmbătă, August 19, 2017
Romanian English French German Italian Portuguese Russian Spanish Turkish
Coalitia Asociatiilor Femeilor de Afaceri
Presa ZONA METROPOLITANĂ GALAŢI-BRĂILA, VĂZUTĂ DE CANDIDAŢII LA PRIMĂRIE

Viaţa liberă - Galati : ZONA METROPOLITANĂ GALAŢI-BRĂILA, VĂZUTĂ DE CANDIDAŢII LA PRIMĂRIE

Pentru prima oară în această campanie electorală pe care o traversăm, un ONG - Asociaţia Femeilor Întreprinzătoare din România - a reuşit să organizeze o dezbatere între candidaţii la funcţia de primar al municipiului Galaţi. 
Din cei 12 candidaţi la funcţia de primar al municipiului Galaţi, numai şase au participat la dezbatere, fiecare prezentându-şi părerea despre dezvoltarea metropolitană a municipiului Galaţi, pe axa Galaţi-Brăila.

Candidatul independent Nicuşor Ciumacenco crede că "dezvoltarea comună nu este un moft, ci o necesitate" şi că "o astfel de asociere nu se face în campanie electorală. Nu voi accepta să mai duc gălăţeni în Siret şi să le fac buletine doar pentru că am avut norocul unei chichiţe legislative. În plus, dacă nu facem un plan de amenajare teritorială a zonei, haosul urbanistic al ultimilor 20 de ani se va repeta. Mai trebuie lămurit şi unde se vor duce banii din impozite".

Candidatul PRM, Laurenţiu Munteanu, a vorbit despre necesitatea asigurării infrastructurii rutiere fără de care nu ar fi posibil nici un proiect Galaţi- Brăila.
Militând pentru o dezvoltare economică prin absorbţia de fonduri europene, candidatul APP la funcţia de primar, Marius Necula, consideră că "primăria este principalul investitor în zona metropolitană Galaţi-Brăila" şi, în această calitate, trebuie să creeze facilităţi pentru agenţii economici, dar şi să stopeze "corupţia în privinţa licitaţiilor pentru lucrări publice".
Candidatul PER, Eugen Stamate, a anunţat că vineri, la Galaţi, 49 de localităţi din judeţele Galaţi, Brăila şi Tulcea vor semna un protocol de înfiinţare a zonei metropolitane Dunărea de Jos, în timp ce Lăcrămioara Stavire (PV) crede că întâi trebuie lămurit statutul juridic al zonei, după care se poate vorbi de dezvoltare economică şi, implicit, de înfiinţarea de noi locuri de muncă. Constantin Telegan (Forţa Civică) nu s-a arătat un mare fan al ideii de asociere Galaţi-Brăila, apreciind că oricum blocurile ANL construite în Siret se vor tasa, iar cu banii proveniţi din vânzarea actualelor case ale primăriei Galaţi s-ar putea rezolva criza de spaţiu locativ; în plus, "dacă pleacă Mittal, unde demolează el, imediat construiesc o fabrică". 

Scris de Maria Măndiţa - 23 Mai 2012